Departamentul Teologie şi Asistenţă Socială

Postul Mare – calea spre Împărăţia Dragostei.

continuare

2) Săptămâna a II-a

              A doua săptămână a Postului Mare este mai uşoară, în comparaţie cu asprimea primei săptămâni. Se practică postul obişnuit, iar toată atenţia noastră trebuie, din nou, să fie îndreptată spre postul duhovnicesc, concentrarea minţii la rugăciunea neîncetată a inimii (Doamne Iisus Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul), zdrobirea inimii prin pocăinţă şi, mai ales, ferirea de ispite. Sfinţii Părinţi au observat din experienţă că, de regulă, uşurarea postului aduce după sine multe ispite, mai ales, slavă deşartă. De aceea, ei recomandă ca, în această săptămână, uşurarea postului să fie compensată prin lecturi biblice şi patristice, însoţite de rugăciune şi milostenie.

            a) Duminica Sfântului Grigorie Palama (La Evanghelie se citeşte parabola Fiului risipitor, Luca 15, 11-32)

            Acest praznic a fost instituit odată cu canonizarea Sfântului Grigorie Palama în 1368, după nouă ani de la mutarea sa către Domnul. Acest sfânt a fost un isihast (gr. isihie = linişte; cel care practică liniştea minţii şi rugăciunea inimii) de pe Sfântul Munte Athos. Atât de sporit era în viaţa duhovnicească, încât s-a învrednicit să vadă lumina necreată a slavei dumnezeieşti, asemenea celei de pe Muntele Tabor, când Mântuitorul şi-a arătat chipul luminat a slavei Sale. Era şi un apărător iscusit al ortodoxiei, îmbogăţind Biserica cu numeroasele sale scrieri apologetice, dogmatice, ascetice. El a ruşinat pe ereticul Varlaam, astfel, apărând Biserica de învăţături rătăcitoare. De aceea, Sfântul Grigorie Palama a fost supranumit „sfeşnicul ortodoxiei”, „râul înţelepciunii”, „lira Duhului”, „slava monahilor” etc. Acest praznic vine să completeze Duminica Ortodoxiei şi să ne ajute, prin exemplul acestui sfânt, să urmăm cu îndrăzneală calea dreaptă a Bisericii lui Hristos.

 

            3) Săptămâna a III-a

 A treia săptămână a Postului Mare este o pregătire continuu, atât pe plan duhovnicesc, cât şi pe cel trupesc, în vederea prăznuirii Crucii din duminica a III-a. Tema Crucii este prezentă aproape în toate slujbele bisericeşti de pe parcursul acestei săptămâni, care, din această cauză,  a fost supranumită „înainte-prăznuire a Crucii”. Pregătirea în vederea prăznuirii Crucii este şi o icoană a pregătirii pentru Patimile şi Învierea Domnului: „Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase-Cuvinte, învredniceşte-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viaţă, şi cu cinste să i ne închinăm şi să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânia Ta, să lăudăm Patimile Tale, să ajungem în chip curat la slăvita şi sfânta Înviere, la Paştele cel de taină, prin care Adam iarăşi a intrat în rai” ( Joi III, Vecernie, Dst. 3). În această săptămână, în  biserică se face referinţă la parabola fiului risipitor, pentru a ne aminti că avem un Tată îndurător şi mult milostiv faţă de fiii Săi, care arată o căinţă sinceră, răstignind  păcatele proprii prin post şi rugăciune.

a) Duminica Crucii (La Evanghelie se citeşte parabola Vameşului şi Fariseului, Luca 18, 9-14)

La început, prăznuirea Sfintei Cruci se făcea pe parcursul Săptămânii a IV-a, dar fiind venerată o săptămână întreagă, sărbătoarea propriu-zisă nu se mai distingea deloc, astfel că, pentru  a o marca într-o zi precisă, s-a hotărât prăznuirea ei în duminica a treia a Postului Mare. Venerarea Crucii se face în timpul Utreniei, când relicva crucii (o părticică din Crucea Mântuitorului) sau o cruce obişnuită, este aşezată pe analoghionul aflat în mijlocul bisericii, căreia i se închină, făcând metanii, preotul şi apoi credincioşii. Pentru creştinii ortodocşi, Crucea este arma biruinţei asupra morţii pe care Hristos ne-a dăruit-o spre mântuire. Ea este pana cu care Mântuitorul a semnat actul eliberării noastre de sub tirania păcatului, sceptrul Său, păzitoarea creştinilor şi pomul vieţii veşnice. De aceea, venerarea crucii, în timpul postului, este firească şi necesară, fiindcă ne cheamă să-L urmăm pe Hristos: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine , să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Venerarea Crucii nu este idolatrie, aşa cum ne învinuiesc, pe nedrept, sectanţii, ci o comunicare cu stăpânul ei – Hristos, asemenea Chivotului Legii, prin care Moise şi Aaron comunicau cu Dumnezeu. Putem să afirmăm, cu toată siguranţa, că Crucea este Chivotul Legii celei Noi. Crucea e jertfelnicul, altarul prin care am câştigat mântuirea (Luca 24, 26), e „semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30) şi „pecetea lui Dumnezeu” pe fruntea aleşilor Lui (Apoc. 7, 2-3). Numai prin Cruce avem acces la Hristos, la împărăţia lui Dumnezeu; fără de această cheie, nu putem deschide porţile raiului şi să gustăm din pomul vieţii. Semnul crucii trebuie să sfinţească gândurile, cuvintele şi faptele noastre, lumea din jur şi cosmosul întreg. Nu întâmplător, semnul celei de-a două veniri a Mântuitorului este o cruce pe cer, pentru că prin cruce, ca pe o balanţă, vor fi judecate toate neamurile.

„Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule, Pe Cruce Ţi-ai întins preacuratele Tale mâini, adunând toate neamurile care strigă: Doamne, slavă Ţie!” (Vinerea Mare, Slava primei serii de tropare).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: