Departementul Cultură, Patrimoniu, Turism

Defileuri pitoreşti de la Horodişte –  o nouă direcţie de cercetare.

Mănăstirea rupestră de la Horodişte în sfârşit a ajuns în vizorul cercetătorilor profesionişti şi sperăm că această atenţie să fie creativă, permanentă, dar mai ales, obiectivă. Din nefericire şi, în mare parte nepăsare, această comoară istorică şi spirituală a fost explorată până acum numai de arheologi străini, de asemenea de vânători de comori, grupări ezoterice şi turişti dornici să rămână cu amintiri palpabile. Este cunoscută istoria recentă a sfântului lăcaş care abundă de diferite istorioare legate de comoara legendară ascunsă într-o peşteră de aici şi căutarea zeloasă a ei. De asemenea, de această mănăstire sunt legate o mulţime de legende, unele dintre ele, după părerea mea, sunt de o provenienţă recentă şi au un caracter mai mult ezoteric decât etno-istoric. Această faimă exotică a mănăstirii explică de ce mediul istoricilor nu a acordat atenţia cuvenită complexului rupestru de la Horodişte. În prezent, datorită mitologizării excesive este greu să abordezi, conform criteriilor ştiinţifice, informaţiile legate de acest loc. Trebuie să fii foarte atent în deosebirea informaţiilor reale de cele imaginare. Dar, pe de altă parte, apariţia şi dezvoltarea mitologiei ezoterice şi ipotezelor extravagante legate de acest lăcaş sfânt, după părerea mea, este un indiciu că avem de cercetat o realitate complexă, legată nu numai de edificiile istorice, dar şi de spiritualitatea neamului nostru.

Pentru a avea o viziune reală şi completă asupra fenomenului mănăstirii rupestre de la Horodişte trebuie, în opinia mea, să cercetăm geografic această mănăstire, în ansamblu, împreună cu moşiile şi mai ales cu defileurile din preajmă, care ar putea să conţină multe informaţii preţioase. Până în prezent, aceste canioane au fost privite din punct de vedere estetic, botanic sau geologic, dar mai puţin istoric. Însă am găsit indicii clare că ele păstrează şi valoare istorică, fiind legate de existenţa şi activitatea populaţiei autohtone pe parcursul de mai bine de două mii de ani. În continuare vom stabili şi examina câteva indicii importante care susţin valoarea istorică a defileurilor de la Horodişte.

Conform ipotezei d-lui Andrei Vartic, scriitor şi editor al revistei de studii carpato-dunărene „Dava International”, la est de satul Horodişte, pe podişul înconjurat de canioanele abrupte, se afla în vechime o davă geto-dacică[1]. Cu regret, nu am găsit în literatura de specialitate referinţe ştiinţifice concrete despre acest podiş. Cercetând personal această locaţie am ajuns să împărtăşesc ipoteza respectivă. Podişul are caracteristicile potrivite pentru plasarea unei astfel de cetăţi de apărare, înconjurată din toate părţile cu canioane abrupte, greu accesibilă şi ascunsă de ochiul străin. Existenţa în vechime a acestei aşezări geto-dacice ar explica apariţia denumirii toponimice a localităţii Horodişte care etimologic provine din slavonă Horodisce, ceea ce înseamnă oraş. Actualul sat Horodişte care în prezent are în jur de şase sute de gospodării, nicidecum nu putea să pretindă în vechime la statutul de oraş sau orăşel. Amintirea existenţei unei localităţi întărite cu ziduri şi valuri de apărare putea să se păstreze în denumirea satului care a apărut în apropiere de cetatea dispărută.

tipova-nova-16Foto 1. Podişul de lângă satul Horodişte, pe care, conform ipotezei, se afla în vechime o aşezare geto-dacică.

Cunoscând la modul general plasarea geografică a aşezării geto-dacice de la Saharna am constatat unele asemănări principale dintre posibila locaţie de la Horodişte cu cea de la Saharna. În primul rând, ambele sunt situate la o distanţă considerabilă de la râul Nistru şi nu pot fi văzute de pe mal. În al doilea rând, ambele se află pe nişte podişuri, înconjurate de defileuri adânci, astfel, relieful este folosit la maximum ca o fortăreaţa naturală. În al treilea rând, se află în vecinătate una de alta şi sunt cam de aceleaşi dimensiuni. Aş remarca şi o coincidenţă interesantă legată de plasarea geografică a acelor două obiecte comparate. Ele ambele se află pe aceliaşi meridiană, 28`57, Saharna mai la nord, iar Horodişte la sud. Tot pe această meridiană se află aşezarea geto-dacică de la Orheiul Vechi, iar mergând pe această axă la sud ajungem în partea istorică a Istambulului. Sigur, numai o expediţie arheologică poate să afirme sau să infirme ipoteza legată de podişul de la Horodişte.

Dacă admitem ipoteza menţionată mai sus, atunci este firesc să presupunem că defileurile care leagă aşezarea geto-dacică cu complexul rupestru de pe malul Nistrului să fi fost populate, prin urmare, să păstreze urmele istorice ale activităţii umane. Aceste urme, după părerea mea, le depistăm în folclorul local prin circulaţia unor legende legate de aceste defileuri (cascade, peşteri, vârfuri de dealuri etc.), dar şi pe teren care poartă semne clare sau mai puţin clare a intervenţiei umane.

untitled

Foto 2. Defileul de la Horodişte cu locaţii propuse pentru cercetare.

În continuare aş vrea să examinăm pe rând direcţiile şi obiectele posibile de cercetare din rezervaţia naturală de la Horodişte.

1. Primul obiect care merită atenţia cercetătorilor se găseşte la nord de satul Ţipova, la o distanţă de 1300m de la mănăstirea rupestră, ascuns într-un canion îngust, pe locul cascadei secate, în continuare acest obiect va fi numit refugiul întărit.

copy-of-tipova-nova-29

Foto 3. Parametrii refugiului întărit şi plasarea lui în defileul de lângă Ţipova.

Acest refugiul întărit este compus din două părţi:

  1. partea inferioară, apărată pe vremuri de un şanţ cu apă, un val de pământ întărit cu pietre. Urmele structurii de apărare se observă clar în poza 4, dar şi de pe dealurile învecinate acestui loc. Valul de apărare a avut o formă semisferică şi bloca intrarea în partea superioară a refugiului, cât şi înaintare duşmanilor prin defileu spre aşezarea geto-dacică de pe podiş.
  2. partea superioară, reprezintă pereţii canionului îngust, greu accesibili, care conţin numeroase peşteri de diferite dimensiuni şi adâncimi. Aici, strămoşii noştri se refugiau din calea năvălitorilor veniţi din partea estică. Peşterile sunt expuse în 5-6 nivele pe peretele sudic şi nordic a defileului, la o înălţime de la 8 până la 30m şi pot fi explorate numai cu ajutorul utilajului alpinist.

Structura de apărare al acestui refugiu mi se pare foarte asemănătoare cu cea a mănăstirii rupestre de pe malul Nistrului. Acest sistem de apărare este foarte eficient datorita configuraţiei geografice a defileului şi a folosirii principiului din alpinism, coborârea este totdeauna mai dificilă. Toate acestea la un loc făceau din refugiu un avanpost întărit pentru populaţia autohtonă pe parcursul istoriei zbuciumate a meleagurilor noastre. Funcţia acestui complex rupestru rămâne a fi stabilită, a fost el folosit strategic ca obiect militar, în scopul de refugiul şi apărare sau a avut şi caracter spiritual ca o sihăstrie dependentă de mănăstrirea Horodişte.

img_0007

Foto 4. Peretele sudic a refugiului întărit care conţine numeroase peşteri.

De aceste peşteri sunt legate mai multe informaţii orale populare, în unele se spune că în ele au fost ascunse comorile mănăstirii pentru a le păstra în siguranţă în timpurile vitrege, în altele, se crede că ele sunt atât de lungi încât ajung până la  complexul rupestru de pe Nistru, de asemenea se povesteşte despre câteva tentative eşuate din partea unor localnici de a le vizita şi a găsi comorile, care s-au terminat cu dispariţii misterioase sau cu boli mintale. Din cauza acestor legende, complexul rupestru de la refugiu a fost explorat de asociaţia „Fenix” care a făcut mai multe imagini de la faţa locului. Conform relatărilor lor, ei nu au găsit nimic preţios, în afara semnelor lapidare şi a urmelor ce demonstrează natura artificială a unor peşteri din acest complex. De asemenea, ei au descoperit o peşteră care se adânceşte mult în structura rocilor de calcar, dar din cauza lipsei echipamentului speologic, ei nu au reuşit să-i stabilească parametrii. În rest, nu au fost efectuată, spre fericire, nici o lucrare arheologică, însă membrii asociaţiei afirmau că în partea inferioară a refugiului au descoperit fundaţia unui presupus templu al geto-dacilor, informaţia nefiind confirmată obiectiv.

Desigur, pentru a demonstra sau infirma informaţiile expuse mai sus sunt necesare mai multe acţiuni întreprinse de o echipă de specialişti în arheologie, etnografie, istoria religiilor, dar la sigur, după părerea mea, avem în faţă un obiectiv real, demn de a fi cercetat ştiinţific cu toată atenţia şi seriozitatea.

untitled1

Foto 5. Localizaţia pietrelor care poartă urmele de prelucrare.

2. Obiectul doi propus în atenţia cercetătorilor poate, la prima vedere, să nu ne convingă în importanţa sa, însă, după părerea mea, el ridică mai multe semne de întrebare care cer o expertiză solidă. Este vorba de un aglomerat de pietre din calcar de diferite mărimi, expuse în depresiunea defileului, la o distanţă 1700m de la complexul rupestru de la Nistru şi 500m la nord de la refugiul întărit. Aceste pietre se află pe o suprafaţă restrânsă, aproximativ 50m lungime şi 30m lăţime.

Sigur, nu este nimic neobişnuit în existenţa pietrelor pe fundul defileului, pietrele se desprind des de pe vârful stâncilor, rostogolindu-se până jos, dar nu cred că din întâmplare pe unele din ele pot fi descoperite unele semne de prelucrare artificială.

untitled13

Foto 7. Piatra cioplită reprezentând o imagine celestă 1998.

img_0060

Foto 8. Starea actuală a pietrei 2008.

Încă în 1990, când prima dată am vizitat defileurile de la Ţipova şi Horodişte la jumătate de drum spre cascade am observat o piatră cioplită pe care era reprezentat un semn celest. Unii dintre cercetătorii cărora  le-am arătat imaginea foto, făcută în 1998, au presupus că piatra a fost cioplită de membrii asociaţiei Fenix. Însă eu sunt de părere că această piatră a stat acolo mai mult timp, pentru că locurile cioplite erau cenuşii şi nu arătau proaspete, ele nu puteau timp de doi ani să ajungă la această culoare şi eroziune. Şi din punctul de vedere simbolist semnul celest era interpretat diferit, ajungând la concluzie că acest simbol nu este propriul culturii creştine. Din păcate, soarta acestei pietre este tragică, în 2000 ea a dispărut şi abia peste opt ani am descoperit-o distrusă, aruncată printre alte pietre în nişte tufişuri din apropiere.

Stimulul pentru căutarea pietrei dispărute a fost descoperirea altei pietre pe care este cioplit în relief o semisferă de la care pornesc nişte raze, de fapt un simbol al soarelui. Această piatră are dimensiuni aproximative de 1,2m lungime, 0,7 lăţime (partea care este deasupra pământului) şi 0,4 grosime.

img_0059

Foto 9. Piatra pe care este cioplit în relief un soare.

Ea stă într-o parte de celelalte pietre şi nu este însemnată sau deosebită, ceea ce o face neremarcabilă, cu toate acestea ea poartă semnele unei prelucrări meşteşugăreşti anevoioase, luând în calcule munca de scoatere în relief a semisferei. Cercetând atent zona respectivă am ajuns la concluzie că această aglomeraţie de pietre nu este întâmplătoare şi ar putea fi o urmă a unei construcţii din vechime. Ce fel de construcţie a existat pe acel loc şi ce funcţie avea şi dacă în general a fost vreo construcţie ne poate spune numai o expediţie arheologică care după convingerea mea personală va găsi cu certitudine şi alte pietre cu simboluri şi semne de prelucrare artificială.

3. Movila Turcului. Această movilă se află la o distanţă de 1950m de la complexul rupestru de la Nistru şi 750m de la refugiul întărit. Folosind sistemul de navigare geografică Google, am stabilit cu aproximaţie dimensiunile ei – 250m/250m, latură sudică 160m, nordica – 90m, estică – 120m, vestică – 130m, diamentrul aproximativ 700-800 m, înălţime nu este cunoscută.

img_0011

Foto 10. Movila Turcului privită de pe dealul vecin.

Denumirea movilei se trage din popor, ceea ce reprezintă o atestare indirectă a vechimii ei, pentru că, de multe ori, poporul român din Basarabia leagă vestigiile din perioada antică sau evului mediu timpuriu cu perioada turcească care a dominat memoria colectivă. Poziţia şi structura movilei este neordinară, fiind aproape rotundă, (numai latura nordică este mai scurtă), ea fiind plasată într-un defileu de formă rotundă, asemănător cu o farfurie în mijlocul căreia se înalţă movila.

t3

Foto 11. Movila Turcului văzută de la altitudine de 900 m.

Movila Turcului nu poate fi văzută decât de pe dealul de vis-a-vis sau dintr-un singur punct plasat pe fundul defileului. Este greu de conceput că această movilă a fost creată pe calea naturală fără intervenţia umană sau, în cel mai rău caz, ca această fortăreaţă naturală să fi fost neglijată de populaţia locală pe tot parcursul istoriei sale. Numai un specialist în geologie, după un studiu de pe teren, ar putea să clarifice natura movilei discutate. Cert este că nici o colecţie de monumente istorice sau geologice din R. Moldova nu atestă existenţa acestei movili. Locul ferit şi în acelaşi timp înalt ar putea fi în vechime pentru populaţia geto-dacică locală un posibil sanctuar, observator astronomic sau un loc sacru închinat strămoşilor, ceea ce poate fi stabilit numai în urma săpăturilor arheologice.

4. Cascadele. Cel mai valoros şi atractiv obiect al patrimoniului natural şi turistic din cadrul rezervaţiei naturale de la Horodişte reprezintă cele patru cascade faimoase. Peisajul mitic, înfrumuseţat de faimoasele cascade ale defileului atrage la Ţipova şi Horodişte pe numeroşi turişti din republică şi de peste hotare.

img_0046

Foto 12. Itinerariul rustic din interiorul defileului ce conduce spre frumoasele cascade.

Dintre cele patru cascade mari ale rezervaţiei naturale de la Horodişte, unele sunt mai puţin cunoscute şi studiate. Aşa de exemplul, cea mai depărtată cascadă, ce se află în partea de nord a defileului reprezintă nu numai un monument al naturii, dar şi a istoriei, ce păstrează numeroase urme ale activităţii umane. Fiind cea mai îndepărtată cascadă şi cea mai greu accesibilă, nu este de mirare că ea nu figurează pe atlasele turistice oficiale. Numai cei mai curajoşi dintre turişti se încumetă s-o viziteze. Cercetând atent această cascadă am remarcat că albia superioară a râuleţului ce formează cascada a fost artificial îndreptată în trei direcţii. În prezent apa se scurge numai pe două canale săpate artificial în rocă, cel de al treilea canal fiind uscat, descoperind clar urmele provenienţei sale. Presupun că în vechime toate canalele erau alimentate de apa, însă cu timpul debutul râuleţului a scăzut, rămânând să funcţioneze numai cele două. Şi aici, precum şi în alte locuri am descoperit la margine cascadei rocă tăiată în forma de W. Acest semn se întâlneşte des la compexul rupestru de la Nistru.

img_0025

Foto 13. Tăituri în rocă în formă de W la marginea cascadei.

Coborând anevoios spre bazinul cascadei am fost surprins să observ că el este amenajat artificial din numeroase pietre ce sprijină terasa deasupra bazinului. Tot teritoriul cascadei vădeşte urmele unei aşezări umane. Cascada este înaltă de 8-10 m. şi reprezintă două torente de apă ce se revarsă în bazinul amenajat. În partea nordică a cascadei rocile formează o galerie acoperită unde am observat urmele unei chilii sau posibile camere de locuit. Interesant este că această chilie era amenajată asemănător cu cele de la Nistru. Faţada şi pereţii laterali ai chiliei erau probabil făcute din lemn şi montate în peretele şi tavanul stâncii. Pe peretele stâncii se observă patru scobituri, una mai mare şi trei mai mici, de asemenea se observă scobitura în peretele stâncii unde erau montaţi pereţii din lemn. Chilia ar avea dimensiuni aproximative de 3,5m pe 3,5m

img_0031

Foto 14. Urmele unei chilii de la cascadă.

Este greu de stabilit cât de veche ar fi această locuinţă improvizată, presupun, că răspunsul ar putea fi găsit prin cercetarea arheologică, săpând podeau chiliei care în prezent este formată dintr-un strat gros de mâl. Este cert că cascada nu numai a fost vizitată, dar şi populată un timp mai îndelungat. Ca un argument aş aduce încă o probă în susţinere acestei teze. Pe peretele sudic al cascadei am descoperit un semn lapidar de dimensiuni aproximative de 30 cm pe 30 cm care arată a fi vechi.

img_0029

Foto 15. Semnul lapidar de la cascadă.

copy-of-img_0029

Foto 16. Reprezentare marcată a semnului lapidar.

De multe ori, în această zonă au fost găsite unele semne lapidare, însă de obicei ele erau distruse de turiştii neavizaţi sau uitate, fără a fi valorificate. În timp scurt, fără aportul din partea cercetătorilor, ele pot fi irecuperabile şi pierdute pentru totdeauna.  Trebuie să remarcăm că aceste semne se găsesc nu  numai nemijlocit pe teritoriul mănăstirii rupestre de la Nistru, ci şi pe tot teritoriul defileului de la Ţipova şi Horodişte. Şi celelalte cascade merită atenţia cercetătorilor. Ele impresionează prin relieful şi forme ciudate a rocilor săpate de apa.

img_0028

Foto 17. Bazinul cascadei cu urme de amenajare.

Toate acestea fac ca rezervaţia naturală de la Horodişte să fie vizitată anual de mii de turişti care prin acţiunile lor conştiente şi mai puţin conştiente aduc daune irecuperabile atât ecologiei defileului, cât şi monumentelor istorice din zonă. Cu regret constatăm, că acest itinerar turistic nu este deloc amenajat, nu există un loc pentru plasarea corturilor, aprinderea focului, nemaivorbind de aruncarea gunoiului, din care cauză are loc poluarea tuturor râuleţelor din zonă. Porţiunile periculoase ale traseului turistic nu sunt de loc marcate. Turiştii nu sunt informaţi de pericolele legate de vizitarea acestei rezervaţii naturale, de existenţa  numeroşilor şerpi veninoşi, insectelor, deselor avalanşe de pietre etc. Toate acestea fac ca vizitarea locurilor respective inedite să fie asemănătoare cu practicarea sporturilor extreme. Nu este de mirare că în fiecare an în această zonă se petrec numeroase accidente şi experienţe regretabile. Dar cel mai trist fapt, după părerea mea este acela că atât structurile centrale de stat, cât şi Mitropolia Moldovei nu conştientizează importanţa şi valoarea reală a complexului monastic şi a rezervaţiei naturale de la Horodişte. Sper ca aceste câteva repere prezentate mai sus să dea un imbold şi un motiv temeinic pentru cercetarea şi valorificarea de durată a patrimoniului naţional şi spiritual de la Ţipova şi Horodişte păstrat şi transmis nouă de generaţiile trecute.

img_0049

Foto 18. Cascadele de apă din defileul Horodişte.

Romeo Cemîrtan, doctorand în teologie ortodoxă.


[1] Andrei Vartic, Simpozionul ştiinţific „Cucuteni – 5000”, Universitatea Tehnică din Republica Moldova, Chişinău, 3-4 octombrie, 2007, p. 1.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: